Paștele la români

Paștele

Paștele este cea mai veche și importantă sărbătoare a religiei creștine. Aceasta a adus oamenilor speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea unul din marii noștri preoți, singura minune care se arată tuturor, credincioși și necredincioși.

Scopul Paștelui este amintirea patimilor, a morții și Învierii lui Iisus Hristos. Noul Testament povestește că Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit pe cruce, dar că a treia zi se va întoarce din morți. Temându-se de aceasta, iudeii au plasat soldați la mormântul lui Iisus Hristos, pentru a-l păzi. Totuși, minunea avut loc, conform celor relatate de Biblie.

Împreună cu duminica, ziua de odihnă săptămânală a creștinilor, Paștele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Conform relatărilor Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creștină, ci și începutul și culmea tuturor sărbătorilor și a praznicelor. Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este și sărbătoare a sărbătorilor, cea mai importantă sărbătoare a anului. Paștele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi de săptămâna patimilor.

Românii sărbătoresc Paștele prin obiceiuri și tradiții păstrate cu strictețe, de la an la an și transmise de-a lungul generațiilor. Se fierb ouă, după care se vopsesc în culoarea roșie, ce simbolizează culoarea sângelui lui Hristos. Ouăle se mănâncă apoi respectând tradiția ciocnitului ouălor: ciocnitul semnifică sacrificiul divinității. Conform tradiției, în prima zi de Paște, ouăle se ciocnesc numai cap cu cap, a doua zi se pot ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos. Primul care ciocnește este cel mai vârstnic bărbat de la masă. În timpul ciocnirii, se pronunță formula “Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: “Adevărat a înviat!”, formulă utilizată și ca salut în săptămânile ce urmează Învierii.

În noaptea de înviere, oamenii se duc la biserică, asistă la slujba de înviere și aduc acasă “lumină”: își aprind lumânările de la lumânarea preotului, în timpul slujbei, aducând în case flacăra sfântă, simbolizând viața și puterea divinității.

Distribuiți acest articol...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn